joi, 31 mai 2012

CORNURI CU GEM

Pentru micul dejun pe langa o cana cu lapte caldut sau lapte cu cacao va recomand un croissant cu gem in stil romanesc.

Ingrediente:

Pentru aluat : 500 g faina alba, 2 oua, 50 g. drojdie, 100 g. margarina, 100 g. zahar, 200 ml. lapte, sare un varf de lingurita.


Mod de preparare:

Topim margarina intr-o cratita, la foc mic. Dupa ce margarina s-a topit, o luam de pe foc, adaugam zaharul si amestecam bine. In alta cratita batem ouale, drojdia si sarea. Amestecam bine drojdia cu ouale, sa nu fie cocoloase. Adaugam margarina si zaharul la amestecul de oua si drojdie, amestecam bine. La compozitia anterioara adaugam laptele, omogenizam compozitia. Adaugam faina si framantam un aluat moale, care sa nu se lipeasca de maini. Acoperim aluatul cu o folie si lasam la cald aproximativ 30-60 min, pana se ridica bine.


Impartim aluatul in 6. Formam bile. Fiecare bila se intinde in forma de cerc si se taie in 8 bucati. La marginea fiecarei fasii de aluat punem umplutura pentru cornuri, putem pune gem (sa nu fie lichid) sau orice umplutura preferata. Rulam cornurile. Cornurile se aranjeaza in tava si se lasa sa creasca aprox. 30 min. Dupa ce au crescut, cornurile se ung cu ou, folositi o pensula. Se dau la cuptor. Se lasa la cuptor pana se rumenesc. Imediat ce sunt fierbinti, ungem cornurile cu o compozitie de zahar preparata astfel: 3 linguri de zahar se dizolva cu 1 lingurita de apa. Zaharul trebuie sa fie umed dar sa nu se dizolve.

Cu o pensula se ung cornurile fierbinti cu zaharul umed.

luni, 13 februarie 2012

O TAVA DE PIZZA

Tocmai a trecut week-end-ul, deci, daca a fost week-end, a fost pizza si bere. Asadar m-am gandit ca n-am postat pana acum reteta mea, zic eu buna.


Ingrediente:


Pentru aluat : 250-300 g. faina, 150 ml. apa calda (sau lapte caldut), ½ lingurita de zahar, 25 g. drojdie, 1 lingurita sare, 25 g. margarina (1 lingura), 1 ou (optional).

Topping pizza: pasta de tomate, cascaval (mozzarella), sunca (sau/si salam), felii de ciuperci, masline, ardei gras feliat, ceapa, 2 oua, oregano, piper, sau condimente pentru pizza la plic.

Mod de preparare:

Turnam apa calda intr-un castronel si o amestecam cu zaharul , adaugam drojdia sfaramata si o amestecam bine cu o furculita. Acoperim castronul si il lasam intr-un loc calduros timp de 10 - 15 minute sau pana cand face spuma.

Intr-un castron ceva mai mare amestecam faina cu sarea, margarina topita si drojdia (maiaua). Amestecam cu mainile pana se formeaza un aluat moale, apoi acesta trebuie framantat. Framantam aluatul de pizza pana cand devine neted, elastic si nu mai este lipicios.

Se lasa sa creasca pana isi dubleaza volumul, in castronul presarat cu faina si acoperit cu un prosop curat. Se ia din castron, se pune pe masa presarata cu faina, se framanta un pic pentru a nu avea bule mari de aer si se intinde cu sucitorul ,apoi se aseaza in tava. Aluat este pufos si se coace mai lent, o vom tine mai mult timp in cuptor.

Se unge blatul de pizza cu pasta de tomate, se pune cascavalul ras (mozzarella), ceapa, piper, oregano, sunca, felii de ciuperci, masline, felii de ardei gras, ouale batute. Se da la cuptor 30 - 45 minute, in functie de tipul cuptorului.

luni, 30 ianuarie 2012

COVRIGEI BUNICEI

Iarna asta se poarta covrigii. Fie ca se servesc cu iaurt, fie cu Becel, acesti covrigi te scot din impas la vreme de masa (mic dejun, gustare intre mese sau cina). Deci, sa ne apucam de treaba.



Ingrediente:

Pentru aluat: 350 g faina, 25 g drojdie, 1 lingurita zahar, 1 lingurita sare mare, 100 ml apa calduta, 4 linguri ulei, ½ lingurita chimen macinat, 75 ml lapte.
Pentru uns: 1 galbenus, cascaval ras, chimen.

Mod de preparare:

Punem drojdia si zaharul intr-un castronel, le dizolvam in apa calduta. Lasam castronelul 15 min. acoperit, la loc caldut. Intr-un castron amestecam faina cu maiaua, sarea, laptele, chimenul macinat si uleiul. Le framantam bine pana se dezlipeste aluatul de pe peretii vasului. Daca mai este nevoie mai adaugam apa sau faina. Acoperim vasul si lasam la crescut 1 ora intr-un loc cald.

Impartim aluatul in 8 parti egale, rulam fiecare bucata si rasucim un covrig. Asezam in tava tapetata cu hartie de copt, ii ungem cu galbenusul batut si presarem cascavalul ras si chimenul.

Se coc circa 15 min. in cuptorul bine incins, pana cand devin aurii.